Atlas Obscura discută despre un caz particular, anume alunecarea masivă de teren în fiordul Taan din Alaska, dar asemenea cazuri sunt des întâlnite.
Particularitatea acestei alunecări de teren care s-a petrecut într-o noapte ploioasă la 17 octombrie 2015 este că nimeni nu a auzit-o. Cantitatea imensă de rocă de 200 de milioane de tone ce s-a prăbuşit în fiord a dus la crearea unui tsunami imens cu o înălţime de aproape 20 de metri.
Astfel de evenimente au ca factor, aşa cum am menţionat anterior, retragerea gheţarilor. În acest caz, retragerea gheţarului Tyndall a fost substanţială în ultimii 50 de ani, lăsând expuşi versanţii fiordului de pe ambele părţi.
Din fericire, aceste evenimente pot fi monitorizate. O echipă de geologi de la Lamont-Doherty Earth Observatory din cadrul Universităţii Columbia, condusă de Göran Ekström şi Colin Stark, a dezvoltat o nouă metodă de a detecta evenimentele seismice, detectând undele de suprafaţă caracteristice alunecărilor de teren.
Ekström precizează că „este plauzibil că mai pot exista alunecări de teren majore pe măsură ce climatul se încălzeşte”.
Bretwood Higman este un expert în tsunami din Alaska ce a supervizat o expediţie ştiinţifică majoră pentru Ground Truth Trekking pentru a elabora metode de contracarare a acestor alunecări de teren. Acesta descrie fenomenul: „la început nu este un val, cât mai degrabă un crater de impact. […] Când roca intră în apă se formează o bulă suficient de largă încât poate intra un mic oraş în ea – este o dinamică incredibilă care durează 60 de secunde. În momentele următoare se formează un val convenţional”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cel mai mare tsunami din istorie a lovit Alaska